Stau în maşină şi mă uit pe geam. Şoseaua şerpuieşte uşor printre dealuri sterpe, decolorate în galbenul şters al ierbii uscate. Soarele nu se întrezăreşte, nori cenuşiu-stătut filtrează o lumină sură care mă face să mă gândesc la un tablou de Van Gogh şi viaţa îmi pare narată de vocea lui Meredith Grey pe fundal. … Continuă lectura Uriaşul bun şi prietenos →

O să las astea aici – 5 aspecte esenţiale (de avut în vedere) la schi. Un mic ghid adresat în special doamnelor şi domnişoarelor, ca să nu ajungeţi acolo complet nepregătite, aşa cum am făcut eu. Nr. 1 – ruj pe buze. Nu aveţi ce căuta pe pârtie fără ruj pe buze. Am fost probabil … Continuă lectura 5 aspecte esenţiale (de avut în vedere) la schi →

Am scris recent despre ceaţă şi oameni mari şi am primit de curând un text-replică de la o cititoare - perspectiva unui "om mare". De câteva săptămâni e ceaţă. Zilele scurte de iarnă sunt albe şi lăptoase iar nopţile, tot albe, par luminoase din cauza ceţii. Marele oraş, cu clădirile lui de aluminiu şi sticlă, … Continuă lectura Ceaţă →

Zile abrupt de scurte și nopți nesfârșite de ianuarie, identice, se repetă în loop. Ceață și întuneric, orașul e amuțit, pradă vântului glacial. Uneori aveam impresia că e negură în mijlocul zilei, cred că iarăși începeam să uit cum arată lumina soarelui. Spirale de ceață își infiltrau umezeala și recele prin orice porțiune de piele … Continuă lectura Nerostitele →

E acea vreme din an în care Petro repostează textul Grinch, Please (https://petronelarotar.ro/un-veritabil-grinch/ - genial), vremea în care mi-o imaginez pe Simona Tivadar zâmbind oarecum ironică, oarecum resemnată. E acea vreme din an în care a început Marea Îndopare, deși e încă post - așa cum l-au înțeles ei, pacienții mei – undă verde la … Continuă lectura Boeuf-toniera →

Să fiu pusă să mănânc era o pedeapsă grozavă pentru mine când eram mică. Orice, numai să nu trebuiască să mănânc. Mâncatul nu se număra printre activitățile dragi mie, de fapt nici în ziua de azi nu mă prea dau în vânt după mâncare. Inapetența asta implicită m-a însoțit cu devoțiune toată viața. În copilărie … Continuă lectura Matilda →

Cât am lucrat în bancă mi-am petrecut multe nopți privind tavanul alb al dormitorului meu. Vibram de anxietate, cum aș fi putut să dorm? Să privești tavanul este o artă. Și cum eu sunt perfecționistă – musai trebuie să fac totul într-o manieră ireproșabilă, insomnia devenea o artă. Refrenul era nu pot să dorm; eram … Continuă lectura Acum! →