“Acel moment când trebuie să justifici ce faci cu banii când îi retragi de la bancă”
A ajuns la mine sub formă de meme poza unui email cu subiectul: declaraţie dată de Cutare, cerută de Bancă, ca să justific ce fac eu cu banii personali. Poate aţi văzut şi voi pe fb, dacă nu, iată ce a scris clientul în declaraţie, citez:
Subsemnatul Cutare, client al Băncii, dau prezenta declaraţie forţat de Bancă, în baza unor norme interne care NU îmi sunt opozabile, pentru a justifica băncii ce fac eu cu banii mei… Pentru acest motiv, dau prezenta declaraţie:
Ţinând cont că este vară şi e perioada concediilor, fiind şi după perioada de carantină, îmi doresc foarte mult să mă distrez, motiv pentru care voi călători în Olanda, unde prostituţia este LEGALĂ, să f*t nişte prostituate. Probabil că, până în Olanda, voi face acelaşi lucru în Austria şi Germania.
Apoi, tot în Olanda, drogurile fiind LEGALE, doresc să consum marijuana, haşiş şi aş încerca şi nişte ciuperci. În Olanda, am auzit că au şi nişte prăjituri bune cu marijuana, pe care v-aş sugera să le încercaţi şi voi, că poate vă treziţi şi nu mai impuneţi oamenilor să dea declaraţii tâmpite în baza unor proceduri idioate, pentru a justifica ce fac cu banii lor personali.
Bineînţeles, dacă nu am hârtie igienică şi tot am atâţia bani, probabil că îmi voi face damblaua şi mă voi şterge la c*r ca bogătaşii cu câteva sute de euro…
Restul banilor sunt pentru a-mi împrumuta prietenii şi a face cheltuieli inutile, ca ulterior să regret banii.
Am încheiat citatul.
Parcă aud gura Facebookului – bravo. Eşti un erou. Le-ai arătat tu lor.
Băncile au obiceiul să se acopere cu hârtii, mă gândesc că aţi observat. Intri într-o bancă, dai bună ziua, nici nu apuci să spui ce vrei şi deja ţi se pun în faţă 3 formulare care trebuie completate şi semnate. Obositor obicei, de acord. Din câte am dedus din mailul ăsta elegant, clientul vehement dorea să retragă o sumă mare de bani din contul său (peste 80 000 de euro). Pentru această retragere banca i-a solicitat să completeze şi să semneze declaraţia beneficiarului real, iar asta văd că l-a scandalizat complet. Ce nu ştia (sau nu voia să ştie) domnul client este că băncile sunt obligate să solicite astfel de declaraţii pentru tranzacţii cu sume semnificative în baza regulamentului KYC/AML aplicabil oriunde în lumea bancară. KYC vine de la Know Your Customer şi AML de la Anti Money Laundering; pe scurt banca are obligaţia să se informeze unde se duc sumele mari de bani retrase şi cine e, în final, beneficiarul real al fondurilor. Asta în ideea de a nu se trezi cu surpriza că vreun client de-al băncii foloseşte conturile ca să finanţeze un cuib de terorişti. Poate părea naiv să îi ceri clientului să declare în scris destinaţia fondurilor pe care doreşte să le retragă – dacă într-adevăr are de gând să finanţeze terorişti, am serioase dubii că va scrie asta în declaraţie, însă banca trebuie să aibă declaraţia clientului arhivată la dosar, indiferent ce bălării a considerat el oportun să scrie pe formular.
Să vă spun un secret: banca nu este curioasă ce faci tu cu banii tăi personali după ce i-ai retras. Băncile nu sunt curioase de nimic, poate doar de profit şi de cotă de piaţă, în general şi în particular nu au curiozităţi pentru că nu sunt pisici. Banca vrea în primul rând să afle dacă nu cumva duci banii la concurenţă, ca să îţi poată face o contraofertă şi să te convingă să rămâi. În al doilea rând, pe bancă o cam obligă normele internaţionale KYC/AML să întrebe măcar de formă ce faci tu cu banii tăi personali din moment ce te foloseşti de conturile sale – a se lectura, de exemplu directivele Parlamentului European privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului.
Ce m-a amuzat din start citind mailul ăsta a fost exprimarea “dau prezenta declaraţie forţat de Bancă”. Dacă nu ştiaţi, băncile sunt prevăzute cu săli de interogatoriu în care clienţii sunt ţinuţi cu forţa şi constrânşi să dea declaraţii împotriva voinţei proprii, bine că le-a demascat acest domn generos. Însă continuarea “în baza unor norme interne care NU îmi sunt opozabile” m-a făcut să intru brusc în frână de motor – ia stai puţin. Ba îţi sunt opozabile, onorabil client, din moment ce ai semnat formularele pentru deschiderea unui cont şi condiţiile generale de afaceri, documentul ăla lung şi plicticos pe care nu îl citeşte nimeni, deşi îl semnează pe fiecare pagină la deschiderea contului. Condiţiile de afaceri formează cadrul legal general în relația dintre bancă şi clienţii titulari de cont şi conţin prevederi simpatice ca: “Pentru aplicarea măsurilor de cunoaştere a clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului, banca este abilitată să efectueze orice verificări, să solicite și să obțină orice informații despre client, precum și despre oricare alte persoane care efectuează operațiuni prin conturi”. Ai semnat, ai primit un exemplar, deci îţi este opozabil. Că nu ai citit, asta e strict problema ta. Personală.
În anii mei de purgatoriu în bancă am avut şi eu parte de clienţi care intrau într-un soi de catharsis când le solicitam să completeze declaraţia beneficiarului real. Catharsis pentru că ajungeau să îşi descarce în faţa mea, blazata ghişeistă anonimă, frustrările, sub pretextul că banca pune prea multe întrebări, dar sigur că nu banca era problema lor de fond. Frustrări vechi, îngrămădite una peste alta, refulate mult timp, toate mi le deversau pe birou clienţii aceştia pentru care completarea unui formular este o ofensă personală. Aveam impresia că abia aşteaptă un pretext, un debuşeu pentru a scoate la iveală valuri de ură stătută, mai ales că sireaca ghişeistă legată de birou cu lanţurile invizibile ale FrontOffice-ului nu are cum să fugă, trebuie să stea şi să le asculte indignarea, furia prost direcţionată şi pasiv-agresivitatea. Nu îmi făcea nicio plăcere să întreb oamenii ce urmează să facă cu banii lor, dimpotrivă, detestam cu fiecare celulă a corpului momentul în care trebuia să îi cer clientului să completeze declaraţia. Un client m-a întrebat odată dacă poate să scrie pe declaraţie că vrea să joace banii la ruletă. Scrie orice din partea mea, mă gândeam, ce scrii spune ceva despre tine, despre ce fel de om eşti, nu despre mine. I-am răspuns să scrie ce consideră el că este adevărul.
Eu nu am avut ocazia să retrag sume mari din bancă, nu deţin astfel de sume, deci nu am fost nevoită să dau vreo declaraţie. Probabil m-aş simţi puţin agasată dacă ar trebui să dau băncii detalii despre planurile mele financiare. Dar nici nu mă imaginez certându-mă cu banca pe motiv că respectă regulamente de prevenire a spălării banilor şi a finanţării terorismului aplicabile la nivel mondial, zău că nu. Şi sunt ultima persoană care ar lua gratuit apărarea băncilor. Trust me. Nu spun că nu am fost, la rândul meu, “eroină”. Recent, “le-am arătat eu lor” (ale mele 15 minutes of shame), de data asta fiind eu de partea cealaltă a ghişeului, în postura clientului furios. Am ajuns la lucru cu întârziere pentru că era o furtună demnă de Tornado Alley, toate mi se puneau împotrivă în dimineaţa aceea, şi dacă asta nu era suficient, imprimanta nu funcţiona, probleme cu cartuşul, aşa că m-am dus la firma de cartuşe de imprimantă şi am pornit o cruciadă acolo, i-am recitat angajatei toate modurile în care firma mi-a greşit, am spus multe lucruri şi mi-am finalizat oratoriul cu replica: de fiecare dată când spui facturică în loc de factură, undeva în lume moare un unicorn. Da, am spus asta cu voce tare. Atât s-a putut. Not my proudest moment, dar, până la urmă, reacţia normală la ceva ce percepi ca nedrept este furia. Provocarea mea este să nu o direcţionez greşit.
În încheiere, las asta aici.
tipadelabanca 