Magnolii de oţel

Pe vremea asta acum vreo 10 ani mama mea îmi spunea entuziasmată: au înflorit magnoliile, fă o plimbare pe mal să le vezi. Oraşul nostru e străbătut de un curs de apă (un canal, mai exact) pe care eu îl alint cu numele generic „River”. La începutul lui aprilie pe malurile Riverului înfloresc magnoliile; dacă nu cumva te împiedică niscaiva alergii să te plimbi printre ele, e o privelişte care o să-ţi înflorească sufletul. Acum 10 ani lucram în bancă. Îmi amintesc bine de ziua în care aveam discuţia asta cu mama mea. Era o dimineaţă târzie de primăvară crudă, sâmbătă, eu abia trezită dintr-un somn alb şi fără vise.

– Sunt obosită, am replicat. O să mă duc weekendul viitor.

– Nu vor rămâne înflorite până weekendul viitor. Dacă vrei să le vezi, du-te azi sau mâine, continuă ea cu acelaşi entuziasm.

Eram desfigurată de oboseală după ce murisem pe baricadele bancare câte 10-12 ore zilnic în ultima perioadă. Îmi lipsea parcă forţa vitală, pur şi simplu nu mă imaginam mobilizându-mă până pe malul Riverului. Eram tolănită pe canapea şi parcă prinsesem rădăcini printre perne, stăteam nemişcată ca o piatră şi dacă cineva m-ar fi smuls de acolo, m-ar fi avariat cât se poate de serios.

– Înseamnă că o să le văd la anul, am răspuns meditativ şi am simţit imediat un fior nedesluşit de teamă cuprinzându-mi umerii şi gâtul.

Anxietatea morții este muzica de fundal a vieții și fiecare activitate evocă gândul că un anumit moment nu se va mai întoarce niciodată” scria Irvin Yalom în Privind soarele în faţă. Iarăşi pierdeam momente, dacă nu anotimpuri cu totul, dispăreau, absorbite în vortexul care era munca în bancă, sigur că deveneam un pic anxioasă. Înflorirea magnoliilor nu însemna altceva pentru mine anul acela decât un presentiment de inevitabilă pierdere.

Săptămâna asta, în timp ce mă deplasam regulamentar între acasă şi servici, am trecut pe lângă magnolia asta înflorită. Primăvara pesemne că a hotărât – dacă nu vin eu pe malul Riverului să văd magnoliile, trimite magnoliile la mine. De regulă evit să postez poze cu floricioaice sau poze din lanul de… [insert word here] pentru că nu îmi plac cărările (prea)umblate, dar am decis să fac o excepţie. E o altă primăvară, cuvintele de ordine sunt house arrest, aceleaşi magnolii maiestuoase înfloresc pe malul Riverului, plutesc nostalgii în aer şi anxietatea morţii e mai bine conturată acum, are formă şi miez, are toate motivele din lume să se manifeste. Diferenţa e că azi e vremea magnoliilor de oţel – vorba filmului – trăim distopii îmbrăcate în glazură de dramă, toţi trebuie să fim de oţel – fără să ne pierdem, sper, umanitatea.

Foto: made by me

(o să ajung să schimb numele blogului în Tipadelabancă Photography…)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s