Cât am lucrat în bancă mi-am petrecut multe nopți privind tavanul alb al dormitorului meu. Vibram de anxietate, cum aș fi putut dormi? Să privești tavanul este o artă. Și cum eu sunt o perfecționistă – musai trebuie să fac totul într-o manieră ireproșabilă, insomnia devenea o artă. Refrenul era nu pot să dorm; eram pictor – îmi pictam nopțile spasmodice în tușe expresioniste pe tavanul dormitorului.
Textul de mai jos l-a scris Petre Barbu pentru Adevărul de weekend; nu e despre bancă dar, ghici, ar putea fi. Dacă auzi suficient de des variațiuni pe tema asta (zilnic, de exemplu), se poate să se ghemuiască în tine anxietatea și să refuze să plece. Cum mi s-a întâmplat mie. Când închideam ochii mi se părea că albul tavanului îmi pătrunsese pe sub pleoape și în clipele agitate de nesomn simțeam că se instalase în mine și mă orbise. Alb orbitor, culoarea imperativului „acum!”, a targetului, a nimicului etern, a fricii și a xanaxului.
„Suntem sub presiune. Suntem în deadline. Ratăm ediția. Pierdem bani. Pierdem marja de profit. Urgent, răspunde-mi la întrebare: ce ai de gând să faci?
Răspunde-mi! Nu azi, nu mâine, nu peste o săptămână! Răspunde-mi acum! Ce ai de gând să faci? Ăsta e deadline-ul nostru și trebuie să fie și al tău: acum! Pentru că faci parte din echipă. Și noi lucrăm în echipă așa: acum trebuie să facem totul! Nu azi, nu mâine, nu peste o săptămână. Acum! Pentru că orice amânare și întârziere ne împing să ratăm proiectul, targetul, planurile de dezvoltare, profitul, ratăm încrederea acționarilor noștri, ratăm viitorul. Acum are viitor.
Mâine este prea târziu. Acum să-mi răspunzi: ce ai de gând să faci?
Îți spun acum și să-ți intre bine în cap: acum faci tot ce ți se cere… Taci! Știu ce vrei să-mi răspunzi. Graba nu strică treaba. Numai leneșii și ratații se folosesc de acel proverb tâmpit. Acum trebuie să facem totul!, pentru că trăim revoluția tehnologică, pentru că avem concurența care ne pândește clienții, care abia așteaptă să ne tremure pleoapa ca să muște din market-share-ul nostru, acum!, pentru că lumea nu stă pe loc, ca pe vremea părinților sau bunicilor noștri, […] acum!, pentru că de aceea te plătim, acum!, pentru că trebuie să ne mulțumești că ai un job, acum!, pentru că toate task-urile trebuie să le îndeplinești acum, pentru că la ușa noastră așteaptă încă 20 ca tine, cu foamea-n gât, gata să-ți ia locul și să facă totul așa cum vrem noi, acum!…
Taci! știu că vrei să protestezi aiurea: că nu ai timp de odihnă, de gândire, de creativitate, de documentare, de aprofundare, că nu ai timp să te piși sau de-o țigară. Numai boemii, mofturoșii și mediocrii au aceste pretenții: creativitate și inovație. Puah! Creativitatea vine din altă parte. Inovația este un lux. Tu nu gândești, nu creezi, nu imaginezi, nu trebuie să inovezi. Uită toate prostiile astea! Implementează procedurile! Respectă regulile! Urmează toate solicitările! Acum! Pentru că și clienții noștri vor acum. Toți dorim să fim serviți acum. Toată lumea asta mare se mișcă din cauza unui singur deadline: acum! Ăsta e progresul omenirii: acum! și tu nu poți să ratezi așa ceva, acum!…
Taci! Știu ce ai de comentat! Că este imposibil, că va scădea calitatea muncii tale, dar cine mai are nevoie de calitate de vreme ce mediocritățile umblă frumos ambalate cu covrigi în coadă?, că este dezumanizant, că te mutilează sufletește, că te îndobitocește, că nu ai continuitate, că îți distruge profesionalismul, că este împotriva eticii profesionale, că ai să ajungi la nebuni cu acest deadline! Cască bine urechile: ca să trăiești trebuie să faci totul acum!
Deci, ce ai de gând să faci? […] „
Petre Barbu pentru Adevărul de weekend, ediția 12-14 iunie 2015
Foto: Edvard Munch, The Scream
tipadelabanca 