Textul ăsta nici măcar nu e despre bancă. Are caracter universal. Am citit un articol postat de Andrei Crăciun pe Facebook și am rezonat imediat cu el. L-am citit o dată, l-am recitit, l-am citit din nou. M-am dus cu gândul la capetele încoronate dintr-o organizație – o reacție emoțională, poate, nu rațională, iarăși proiectez, tot ce e posibil. M-am gândit la șefii, șefuții și șefuleții de acolo, la cei care știu să dea cu biciul când ajung într-o poziție de conducere, care vor să demonstreze că targetul va fi îndeplinit, că pot obține rezultate de la subalternii lor. Cu orice preț.
Redau aici textul lui Andrei Crăciun, valabil nu pentru toți managerii,
doar pentru managerașii care pasiv-agresiv remarcă: „te duci cam des la baie în timpul programului„,
pentru cei care îți dau atât de mult de lucru încât nu mai ajungi să mănânci iar dacă rămâi peste program ca să termini treaba îți spun că ești ineficient și nu știi să te organizezi,
pentru cei care nu îți dau voie să pleci acasă dacă superiorul lor ierarhic e încă la lucru, deși programul tău s-a încheiat,
pentru cei care îți aprobă concediul de odihnă cu condiționări și culpabilizare,
pentru cei care își structurează discursul în jurul conceptului voi siete numeri,
pentru toții maeștri în motivare negativă, intimidare și bullying,
Fiți liniștiți. Targetul va fi îndeplinit. O să livrați performanța pe care cu disperare doriți să o depuneți ofrandă la picioarele șefilor voștri. Veți fi oameni de succes.
Vă doresc să fiți fericiți.
„De câte ori văd un manageraș surmenat cum tânjește după el, cum amușinează și cum latră succesul, mi se umple sufletul de o nesfârșită generozitate și îmi vine să îi șoptesc în ureche, coelhian, mierea îndoielii: succesul e când nu alergi după succes, idiotule.
Dar nesfârșita generozitate trece și rămân rece și îl privesc pe managerașul surmenat în nimbul gloriei sale, gol și inutil ca o coajă de banană pe care nici câinii nu o mănâncă și atunci, și mai coelhian, universul se face tot o privire de căprioară care plânge cu lacrimi de sânge și mă simt cuprins de o binevenită meschinărie și iau bățul și îl asmut prin gard pe managerașul surmenat:
marș, manegeraș surmenat, marș și adună pentru diagonala televizorului tău de succes, să vezi mai bine părul de succes din nasul de succes al realizatorilor de succes care mănâncă căcat de succes, marș, manageraș surmenat, marș, mă.”
Andrei Crăciun (via Facebook)
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10156875137416224&id=701471223
Foto: Helena Bonham Carter (Fightclub)
tipadelabanca 