Așteptam la coadă la farmacie. Impropriu spus „coadă”, era o singură persoană în fața mea. Farmacista nu se grăbea deloc, de ce s-ar fi grăbit? Doar nu era plătită per bucată client. Numai eu mă grăbeam mai mereu. O cunoșteam oarecum, nu pot spune că eram prietene, cunoștințe vechi mai degrabă. Venisem să îi propun un card de credit. La modul sincer și deschis, ca de la vânzător la vânzător, fără caracteristici transformate în avantaje, fără discurs de vânzări. Un card de credit nu pentru că ea avea nevoie, ci pentru că eu aveam target. Eu aveam nevoie. O priveam cum eliberează clientului medicamentele de pe o rețetă, cu meticulozitate. Verifica stocul în sistem, se ducea la dulăpior, aducea medicamentul, verifica numărul de tablete indicat pe rețetă, scria pe cutie cum trebuie luat, așeza cutia într-o plăsuță, scotea medicamentul din gestiune apoi de la capăt cu următorul.
Ce industrie trebuie să fie asta, a companiilor farmaceutice, am comentat în gând. Comparabilă cu industria de armament, îmi spusese un reprezentant medical. Mi-am amintit de un apel pe care îl primisem într-o sâmbătă, pe telefonul meu personal, de la o companie producătoare de suplimente alimentare. Angajatul respectiv știa exact cu cine vorbește, eram direct targetată, nu era un număr format din întâmplare, la noroc (deși datele mele nu sunt publice). Tocmai mă spălasem pe cap și, în timp ce îmi întindeam părul, i-am ascultat amuzată tentativa de a-mi vinde produse de care nu aveam nevoie. L-am refuzat, nu atât de categoric încât să închid telefonul, așa că individul a încercat în continuare să mă convingă, prin învăluire:
– V-ați simțit obosită în ultima perioadă? Ați răcit mai des? Vă simțiți adesea lipsită de energie?
(Greșeala numărul 1: conversația nu o inițiezi cu întrebări la care se poate răspunde prin da sau nu, adresezi potențialului client întrebări cu răspuns deschis, ca să îl provoci să vorbească).
– Nu, am replicat. Mă simt bine.
Mi-a oferit totuși niște suplimente alimentare care „contribuie la susținerea imunității organismului„. Le-am refuzat.
– V-ați simțit neliniștită în ultima perioadă? Stresată? Agitată?
A continuat prin a-mi propune alte suplimente care „ajută la refacerea echilibrului„.
– Nu mă simt rău și nu am probleme de sănătate, am subliniat.
Mi-a povestit atunci despre toxinele alea nesuferite care circulă libere prin orașele noastre moderne, la fel cum probabil alergau în Evul Mediu șobolanii cu Yersinia Pestis – bacilul ciumei – și mi-a propus niște coktailuri „pentru detoxifiere„. Să detoxific… ce? Sunt intoxicată? m-am întrebat. Cu teorii motivaționale despre umbrele bancare protectoare, mda, poate. În rest, cu ce aș putea fi intoxicată? Cu ce substanțe? Nu lucrez în mediu toxic, nu inhalez vapori sau pulberi metalice, nu sunt intoxicată cu mercur, pentru intoxicații cu astfel de substanțe există antidot care se administrează la spital. Iar un organism care nu poate elimina singur toxinele (de exemplu în insuficiența renală avansată) are nevoie de dializă, singura modalitate reală de epurare a sângelui. Nu de uleiuri esențiale de coada vulpii argintii.
– Sunt produse 100% naturale. Extracte din plante, complexe naturale, insistă în telefon reprezentantul producătorului de suplimente alimentare.
100% naturale? Măi să fie! Chiar e fizic posibil să fie 100% naturale? Cu alte cuvinte produsele respective s-au obținut prin strivirea sau stoarcerea plantelor, nu s-a intervenit prin niciun procedeu chimic asupra lor? Extractele nu au fost cumva sintetizate din plantele cu pricina? Adică o să primesc un flacon cu tătăneasă proaspăt culeasă din grădină și tocată mărunt, pisată, ca să o prizez pentru efect? Dacă e să o luăm așa, și cocaina se obține „din plante” – din frunzele arbustului de coca, din câte știu. M-am întrebat câte persoane reușise consilierul să convingă la telefon în ziua respectivă, câtă lume cumpărase oare produsele? Ce pervers era discursul de vânzări – de câte ori te simți stresat, nemulțumit de viață, trist și alienat, pentru fiecare stare de indispoziție există câte un supliment alimentar miraculos care ajută (la ceva), contribuie (la ceva) și susține (ceva)… Și niciodată nu vindecă. Ce să vindece? Viața însăși? Cred că numai moartea o poate face. Vedeam cu ochii minții videoclipul piesei Confide in me a lui Kylie Minogue – ai încredere, destăinuie-te.
Sad? Need a friend? Lost?
Confused? Lonely? Afraid?
Hurt? Desperate? Angry? Abused?
Call 1-555-CONFIDE
Dar în cazul acesta nu trebuia să suni la un număr de telefon, ci să cumperi. Să cumperi și să înghiți. Tot ce aveam nevoie în viața mea – reamintirea constantă a faptului că sunt defectă și promisiunea unei companii farmaceutice că mă repară în mod miraculos. Salvare imediată, satisfacție garantată. Cumpără produse-minune care te vor scăpa de toate grijile cotidiene, înghite o pastilă sau un sirop și vei fi reparată. Magie într-o cutie. Să fim cu toții atât de dopați cu poțiuni și elixiruri magice încât să strălucim în întuneric. Confide in me.
M-a întrerupt din reverie sunetul mobilului. Mă sunau de la bancă. Mi s-a părut de bun-simț să ies afară din farmacie și să vorbesc la telefon, ca să nu deranjez. Când am terminat de vorbit și am intrat înapoi, clientul plecase, ajunsesem la rând.
– De ce ai ieșit afară? m-a întâmpinat farmacista pe un ton de iritare.
– Poftim? Am ieșit să vorbesc la telefon…
– Chiar trebuia? Chiar tu, care lucrezi în vânzări și știi cum e cu targetul… adăugă pe un ton de cruntă și durereoasă dezamăgire.
– Ce am făcut? Ce s-a întâmplat? Nu înțeleg…
– În dreptul ușii e un senzor care contorizează câți clienți intră în farmacie iar pe tine te-a numărat de două ori. La sfârșitul zilei va trebui să explic de ce pentru dublura ta (adică pentru a doua ta intrare în farmacie) nu am vândut niciun produs. De ce am lăsat un client să plece fără să îi vând nimic.
– Poate pentru că era sănătos??? Eram sănătoasă… clientul pe care l-ai lăsat să plece fără să-i vinzi nimic era sănătos! Nu se poate?!
– Știi bine că nu așa se pune problema, mă opri farmacista cu un gest blazat.
Mi se demonstra încă o dată că impresia mea că le-am auzit și trăit în bancă pe toate câte există și că nimic nu mă mai poate surprinde era greșită. Senzorul-numărător al clienților care intrau în farmacie pentru target mi-a luat ma-ul.
– Ai… target? La medicamente?!
– Nu la medicamente. La suplimente alimentare. Normal că am target. Și, din cauza ta, diseară va trebui să dau explicații.
Eram înmărmurită. Cum să trebuiască să convingi oamenii să înghită niște substanțe, să le bage în corpurile lor pentru că tu… ai target? Sigur, și eu am target la carduri de credit, însă cardurile nu le înghiți! Nu îți supui ficatul la eforturi suplimentare ca să le metabolizeze și rinichii ca să le elimine! Cardurile nu le înghiți!
Pentru cine nu știe, diferența între medicamente și suplimente alimentare e următoarea: medicamentele sunt puse pe piață cam după 10 ani de studii, teste și cercetări clinice (inclusiv testare pe voluntari umani) și produc rezultate cuantificabile și repetabile în condiții date. În shimb, legislația în privința suplimentelor alimentare e mai permisivă, acestea nu trec prin 10 ani de studii și testări privind compoziția chimică și efectele terapeutice declarate de producător. Astfel, dacă pe etichetă scrie că sunt făcute din extract de lacrimi de unicorn în lumina apusului de soare, nu există nicio garanție că într-adevăr au fost folosite lacrimi de unicorn în compoziție; pot conține, practic, lacrimile oricărui alt animal fantastic și din orice moment al zilei, nu neapărat de la asfințitul soarelui. Medicamentele le prescrie un medic conform unei scheme de tratament. Suplimentele alimentare le poate recomanda Sfântul Internet, Dr. Google, orice vedetuță, vecina de la doi, tanti de la piață, oricine consideră că 6 ani de medicină și încă câțiva ani de specializare, rezidențiatul, toate astea sunt un moft. Nu că m-aș înnebuni după medicamente, să ne înțelegem, dar dacă trebuie să înghit un hap, prefer să iau ceva care va produce asupra organismului meu mai mult decât un efect placebo. Pe de altă parte, eram convinsă că sucul de noni (tot un supliment alimentar, până la urmă) îmi salvase viața – o lungă și istovitoare perioadă de muncă în bancă trăisem cu suc de noni. La fel cum Robbie Williams afirma că numai măslinele din coktailul Martini îl ținuseră în viață în perioada lui de alcoolism cronic.
– La ce suplimente stai prost pe target? Ce vrei să cumpăr? am licitat eu repede, dezmeticindu-mă.
Am plecat din farmacie cu documentele semnate pentru un card de credit și cu o plasă de vitamine și tincturi pentru imunitate. Voiam să ajung acasă în seara aceea, să îmi fac un sirop de card de credit (cu extract 100% natural de card de credit, pardon) și să îl beau ca să îmi treacă procesele de conștiință. Și teama că ne vor instala și nouă un senzor în ușa băncii care să ne contorizeze mai bine performanțele în vânzări.
Suntem pe exact același palier al degradării morale. Toți.
Confide in me.
https://www.youtube.com/watch?v=WSFDCmmsqEI
Foto: Kylie Minogue
tipadelabanca 
trist, dar adevarat.
ApreciazăApreciază